TOP 5 greșeli vestimentare grave pe care le fac bărbații la nuntă

Tocmai ai primit un telefon de la cel mai bun prieten al tău. Își ia inima în dinți și îți dă vestea: ”mă însor”. Nu stii cum sa reacționezi, dacă să îl feliciți siropos sau doar să glumești cu el pe seama faptului că intreă în “arest”. Îți dă întâlnire la pubul vostru preferat din tinerețe, la o bere, să îți povestească mai pe larg cum e cu însurătoarea. Bineînțeles că bănuiai ce te asteaptă. Vă întâlniți, și, exact – se confirmă ceea ce credeai – are la el o “amendă” , adică invitația la nuntă. Trece timpul și ajunge momentul mult asteptat pentru el, nunta. Tu, evident, te numeri printre invitații de seamă.

Greșeli cu privire la costumul cu care vii la nuntă

Nu purta un costum care nu se potriveste din punct de vedere al mărimii

Îți doresti să faci o impresie perfectă, și începi sa te gândești cu ce te vei echipa, astfel încât prietenul tău să fie mândru de amiciția voastră. Da, modul in care vei fi îmbrăcat la nunta lui reprezintă o formă de respect, atât pentru miri, cât și pentru invitați. Evident, modul in care te vei prezenta din punct de vedere vestimentar la nuntă va fi, în mod indubitabil, o formă de respect și pentru propria ta persoană. Așadar, ce greșeli vestimentare trebuie să eviți neapărat în legătură cu costumul, pentru a nu face o impresie proastă la o nuntă.

Prezența ta la nuntă trebuie sa fie una plăcută, să faci parte din peisaj si să arăți bine. Să vii intr-o ținută inadecvată denotă o foarte mare lipsă de respect față de gaza evenimentului. Costumul pe care îl porti trebuie să te evidențieze la modul discret, nu la modul ostentativ. La nuntă nu tu ești centrul atenției, dar nu ești nici ”cantitate neglijabilă”.

Costumul pe care îl porți trebuie sa fie unul elegant, masculin, dar care sa respecte anumite criterii. În calitate de invitat, trebuie să știi că la o nuntă nu tu trebuie să fii ”one man show”, cum trebuie să nu fii nici bufonul de serviciu. Esti un barbat care se respectă! Așadar,  fii atent la ce costum pui pe tine, pentru ca la un eveniment formal, asa cum este o nuntă, un costum trebuie să nu fie nici prea mic, nici prea mare, nici prea strâmt, nici prea larg.

Costumul prea mic – evită să vii mulat ca să îți arăți musculatura prin sacou

Costumul prea mic sau strâmt este cel pentru care optează o foarte mare parte a tineretului. În acceptiunea lor, din dorinta de a fi ”țiplă”, hotărăsc să își ia un costum cât mai mulat. De altfel, din prima secundă când sunt în fața unui stand de costume dintr-un mall, opțiunea numărul 1 este costumul cu cel puțin un număr mai mic. De ce? Deoarece, in viziunea lor, aceasta exagerare este benefică. Astfel, un costum mulat pe toate partile corpului ii face mai interesanti si mai atractivi. In viziunea lor, esti mai sexy, mai provocator sau mai la modă, dacă se vad prin costum bicepșii, tricepșii, umerii, spatele, sau pieptul.

Nu veni la nuntă într-un costum lucios. Nu vei impresiona pe nimeni care are minime cunoștințe vestimentare

Atentie, daca nu ești sau nu arăți ca și Cristiano Ronaldo, ia-ți gândul că un costum strâmt ar putea sta pe tine altfel decat ar sta pe o scândură. În primul rând, un costum mulat este unul care nu respectă codul vestimentar al unei nunți, iar apoi, a fi mulat intr-un costum reprezintă în sine o greșeală. Un costum adecvat pentru un invitat de nuntă care se respectă, nu trebuie sa crape pe cel care il poartă. Atunci când îmbrățișezi pe cineva, la spate nu trebuie sa pocnească pe tine costumul. Nu ești mai interesant nici dacă pantalonii sunt aproape mulați pe tine și croiți intenționat ca să se vadă partea de jos a tibiei.

Evită costumele prea largi sau sacoul în care mai încape încă unul ca tine

Costumele prea largi sunt specifice celor mai în vârstă sau a tinerilor care își iau un costum în ideea în care ”în 2-3 ani mai pun ceva kilograme pe mine și să fie acolo un pic mai mare”, care din neglijență sau din dorința de a se simti mai “comozi”, trântesc pe ei un costum cu minim un număr mai mare – deh, un costum de acum 10 ani, de pe vremea ”când eram tânăr flăcău”. Absolut greșit.

Un costum cu unu sau două numere mai mari nu iți va atrage decat critici din partea celor care au ochi să vadă. Pantalonii prea largi vor flutura pe tine într-un mod dezagreabil, iar zecile de cute pe care pantalonii mai lungi le vor lăsa de-asupra pantofului, nu vor face decat să amplifice senzația că ai greșit costumul sau că ai intrat în dulapul tatalui tău, care poartă XXXL. In cazul unui costum mai mare, umerii vor fi lasati, iar cand vei inchide sacoul, vei vrea senzatia ca între sacou si burtă mai este loc de încă o persoană.

Evită costumele colorate sau lucioase care te transformă într-un bufon, nicidecum într-un gentleman stilat

La o nuntă, mai ales la o nuntă de seară, evită costumele colorate, înflorate sau cu modele. Nu doar că nu sunt pretabile, dar crează impresia că ai venit la club, nu la nuntă. Un costum înflorat sau colorat este cu atat mai ridicol cu cat il vei asorta (sperăm să nu) cu o cămașă cu model sau cu o cravată de gală. Nu mai vorbim de papion. Vei arata ca un joker.

Ia-ți adio de la costume înflorate la nuntă. Vii la un eveniment formal, nu la club pe plajă

Nu veni la nuntă imbracat in costume colorate sau inflorate. Nu este permis nici macar sacoul sa fie intr-o asemenea manieră. Nu vei avea nicio scuză nici macar daca vei aborda o astfel de tinuta, din care sa lipseasca cravata. Costumul este preferabil să fie negru, sau cel puțin compus din piese in cromatici inchise, precum bleumarin sau gri sobolan. Evident, costumul care trebuie sa fie elegant, nu va fi asortat decat cu camasa albă, obligatoriu cu maneci lungi, dar acest subiect il vom trata intr-un articol separat. Deci sa nu iti treaca prin cap sa pui pe tine la o nunta un costum exotic.

Evită costumele cu dungi sau carouri

Costumele în dungi sunt specifice genului office sau business-casual. Aceeași poveste este și în cazul costumelor cu carouri sau cu alte modele fine. La nuntă, costumul uni este singurul acceptabil. Costumele de zi, cum sunt cele office sau in carouri nu respectă codul vestimentar. Evită-le, pentru că ceilalti invitati de la nuntă care au minime noțiuni de stil, vor spune despre tine ori că habar n-ai cum să te îmbraci corect la un astfel de eveniment, ori că ai și tu un costum, pe care il folosesti atât la birou, cât și in oraș, dar și la nuntă, ceea ce nu îți generează o imagine prea placută.

În fond, cheltuiala dedicată unui costum nu poate fi chiar atât de mare. Un costum negru, simplu și elegant poate fi achiziționat la prețuri rezonabile, și îți va fi de folos ani întregi, fără să riști să fii criticat. Nu îți trebuie un brand, ca să fii decent din punct de vedere vestimentar. Din contră, poți respecta anumite criterii vestimentare cu bani puțini, cum de altfel, poți s-o dai în bară umblând după haine de ”firmă” care sunt asortate ridicol sau neinspirat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *